Arhive pe etichete: oboseala

Când pașii trădează

Când pașii pe care trebuie să îi faci trădează,
Corpul înaintează, mintea și sufletul stagnează.

.

Când pășești desculț ești gol indiferent de haină,
Goliciunea te face liber, mai plin lăuntric și fără rană.

.

Când mersul prin întuneric îmi luminează mintea,
Cuvintele îmi sunt lumânări care îmi arată calea.

.

Când m-am rînduit cu noaptea și totul îmi este umbră,
Corpul rămâne camuflat, dar ochii nu lasă nimic să moară.

.

Când pașii pe care trebuie să îi fac mă liniștesc,
Scriu trăgând pe nas raze de lumină. Acum doar citesc!

.

Tu?!

Reclame

O ruga mocnita

O clipa…
Clipesti…
Un strat nou de umezeala si „claritate” iti sterge privirea, visele, gandirea…
Si incepe nebunia…
Cu reactii aproape nebune, odata stanga, odata dreapta, in sus, in jos, privesti.
Te uimesti si totul este in miscare. Prea rapid este totul. Trebuie sa ti pasul, trebuie sa te adaptezi intr-un ritm alert.
Si sunt o gramada de „chitaristi” care ciupesc pe ici, pe colo, cate o coarda nervoasa, cate un nerv. O gramada de cuvinte, intamplari si probleme care ciupesc, pe langa toata nebunia, doar ca sa indeplineasca o misiune, singura si eficienta „piesa” demoralizatoare.
Incet ramai aproape singur, nu iti vine sa crezi cand te uiti in jurul tau si ca asa-zisi „prieteni” alaturi, ai doar nervozitatea, stresul, oboseala, durerea…
Aproape singur!…
Cauti…
Gasesti…
O motivatie(uni), un gand de viitor(alti), o inima(eu)…
Si ai rabdare, clipeste inca odata. Iar o clipa dureaza cat vrei tu sa dureze si nu lasi nimic din toata nebunia sa iti deranjeze rugaciunea. Esti linistit si cu o duiosie incruntata spre orice este rau, indrepti incruntarea ta. Si toata duiosia aduce a ruga mocnita, liniste si speranta!

Mi-am gasit inima in care imi gasesc duiosia si vreau sa-i ofer acelasi tratament

Si…

Vreau sa dau putere, sanatate si zambet de la mine, pentru o inima trecuta prin viata dar nu batrana, doar buna si care merita cei mai bun.
O ruga mocnita pentru ea…
Ma linisteste si pe mine…
Sper…
Sa ii dea Dumnezeu sanatate!

:X

Printre atâtea lucruri grăbite, într-o dimineață parcă inexistentă, parcă fugărită de ședințe, oameni, drumuri, avion, cazări și programe, ajung să stau întins prinvind spre afară, într-un pat obsedat care mă urmărește sau poate este doar geamăn cu celelalte din celelalte hoteluri.

Sunt liniștit!

Dar nu sunt singur, am pe cineva cu mine, cineva îmi modelează fiecare emoție, fiecare gând, fiecare mușchi, fiecare sentiment. Doar Ea poate să liniștească atâta agitație și dezordine.

Din nou spun, sunt liniștit!

Ea este antonim cu orice îmi poate crea haos și sinonim cu un zâmbet de ”Te iubesc”, un sărut in care scârțâitul dulce al buzelor urlă pur și simplu ”Te iubesc”, privirile aruncate pe furiș unu altuia, sunt doar declarații de dragoste-mirată, că ne avem, iar în final tot un ”Te iubesc”! 

Mă gândesc că este sinonimă cu atât de multe lucruri mărunte, atât de multe coincindențe, mici minuni în care poate nimeni nu crede deși ar trebui. Și modelează și ordonează fiecare din aceste trairi, într-un mod atât de firesc, atât de simplu, incât parcă Ea este rotița de care am eu nevoie că să fiu mai bun. Și mișcă totul în mine, dându-mi atât de multă siguranță și plăcere în tot cea ce fac.

Dacă ar fii să fiu în sine un puzzle, cu siguranță nu aș putea fi terminat niciodată, dacă Ea nu și-ar găsi loc în mine, Ea este piesa care mă face să fiu cineva!

4 luni de zile!

Pur și simplu Te iubesc! 

Ciupeala de energie!

Sunt cel mai mare „constructor” in viata! Constructor de trairi, constructor de legaturi, intre plus si minus, intre extreme! Intr-o clipa mi-am construit o punte, cel mai mare pod din lume, intre doua extreme. Intre ying si yang, plus si minus, durere si placere, oboseala si relaxare. Intre oboseala intensa si relaxarea finala, un fel de tel maret, care la prima vedere pare de neatins. Si aici incepe razboiul!

Doua redute de bagat inseama. Pe deoparte oboseala, cu un grup de soldati in prima linie(lovituri minore, sacaitoare, dureroase in insistenta lor), cavalerie calare, da un aer de superioritate impresionant(sunt dureri interioare, greata, lipsa de energie, un puls galagios ce imi strabate tot corpul, si pulseaza intr-un ritm ciudat ce oboseste peste masura) si nu in ultimul rand artileria grea, catapulta(un psihic ingenunchiat, obosit, extenuat, parca fara vointa, care are nevoie de o atingere, de un semn, de o ciupeala de energie). O armata de trairi, impresionanta si greu de trecut, greu de depasit!

Dar exista speranta si exista dorinta si urmeaza si acea ciupeala de energie, ca un „virus” ce se raspandeste rapid peste tot si doboara orice obstacol. Un virus calm in aparente, ce da oricarui adversar un plus de incredere, de putere, de autoritate, falsa cei drept. Un avantaj in plus pentru acest virus ciudat(este doar apa! este apa perfect-calculata din vana mea mica, in care abia incap acuma si in care incapeam foarte bine „SAU NU” cand era copil mic, pentru ca jumate de apa o scoateam afara din prea mult auto-control. Si ea poate sa atinga nervi, zone, muschi, emoti, incat sa creeze acea ciupeala de energie, acel moment „zero” care implanteaza o idee! Ideea ca totul se depaseste, totul se poate trece, totul va fii bine).

Si razboiul se termina inainte sa inceapa, sau poate chiar in momentul cand incepe. Clipa aceea determinanta, clipa in care piciorul meu atinge apa, si virusul se raspandeste, atunci e momentul in care fiecare durere, fiecare simt, fiecare stare se lasa drogata, injectata, fermecata de placerea unui relax pe cat de simplu si banal, pe atat de complex si necesar.

Sunt in vana, corpul imi este inconjurat de fiinte pacifiste, nu razboinice, care pune la respect fiecare soldat si fiecare arma de „obosit”.

Fruntea-mi transpira, ochi imi sunt inchisi si mintea si suflteul deschis…hmmmm!