Arhive pe categorii: life

Catușele de astăzi

image

Chiar și astăzi, de fapt mai degrabă astăzi, suntem predispuși să ne creem obstacole singuri. Ne dorim competiție din orice, pentru că în mintea noastră vedem o recompensă la sfârșit. Deși o recompensă fizică de orice fel ne bucură atât de puțin încât o uităm la primul gând diferit. Este nevoie multă de recompense sufletești, care să rămână, care să schimbe ceva in noi.

Oferă ceva fără să aștepți ceva în schimb, încearcă să vorbești cu un om fără să-l judeci, fă lucruri care trebuie făcute pentru ca în sinea ta simți că așa este bine. Mintea ne spune exact ceea ce trebuie să facem, iar mulți sunt cei ce nu ascultă de ea și încet, încet înebunesc. Un nebun nu este decât un om certat cu el însuși.

Odată ce încetăm să mai credem în noi ajungem să facem lucruri care nu ne caracterizează, dar creează alt caracter care ne va caracteriza contrar conștiinței care se împotrivește. În ziua de astăzi avem atâtea cătușe imaginare încât parcă sunt la modă și ne asortăm cu ele. Pentru că ești încătușat atunci când judeci un om înainte să îl cunoști, când îl critici pentru ceva ce poate tu nu ști ce înseamnă. Ești încătușat atunci când un simbol te orbește și te face să tânjești după lucruri de care pur și simplu nu ai nevoie. Nu este nevoie de o apocalipsă, un virus, sau mai știu eu ce alt eveniment să ne arate că de fapt suntem deja niște zombi. Suntem niște zombi încă la modă, orbi, încătușati care încă nu știm ce anume ne dorim.

Dar se poate să avem în buzunar cheia. Că tare frumos este sentimentul acela de a găsi cheia în buzunar când ai crezut pentru un moment că ai pierdut-o. Asemenea este și pentru suflet, pentru minte, pentru mine, pentru tine. Descoperă-ți omulețul interior și împrieteneștete din nou cu el. Medicamentul pentru minte și suflet este conștiința!

Reclame

Ce a fost, a trecut

image

Ce a fost, a trecut odată cu timpul.
Visele se maturizează sau stagnează.
Inima înfrumusețează sau dimpotrivă, chipul.
Ce a fost, a trecut. Viitorul contează.

Ce a fost, a trecut acum nu de mult.
Prietenia se destramă sau sudează
Legaturi simple devin puternice fără să fi vrut.
Ce a fost, a trecut. Sentimentele contează.

Ce a fost, a trecut cu dragoste.
Iubirea o caştigi în timp, pe drum liniştit.
Dragostea are cărări anevoioase, dar nu finalitate.
Ce a fost, a trecut. Acum iubesc simplu şi odihnit.

Prin mucegai, dupa optimism

Am ajuns la stadiul în care cu toții ne potolim setea de succes cu victorii mărunte, cu lucruri mici, care ne ciupesc puțin orgoliul de învingător să știm că încă mai există. Dar de fapt, tot ceea ce facem este să îl sufocăm puțin câte puțin până la asfixiere. Iar în momentul de față, acest lucru este educat mișelește, peste tot în jurul nostru. Masele de oameni ajung să fie conduse de eroi falși, fabricați virtual și amplificați de prostia crasă care se raspândește alarmant de repede.

Este nevoie de simplitate într-o lume plină de legi ilegale și inegale.

image

Este scris în esența fiecăruia, că nu este normal să faci rău, să vrei rău sau să gândești rău. Alegerea este simplă, ascultăți instinctul născut o dată cu tine, iar daca nu îl mai auzi, înseamnă că trebuie sa îi dai din nou voie să vorbească la fel cum în timp l-ai făcut să tacă.  Încearcă cum și eu încerc, și întreabă-te nu cumva se poate mai bine de atât?!

Nu e de ajuns să fi curios, să îți pui întrebări și să aștepți răspunsuri care intârzie să se facă auzite, sau mai rău de atât, nu se aud niciodată.  Este nevoie de curaj să cauți răspunsuri, iar de cele mai multe ori să lupți pentru ele. Cele mai importante întrebări, au răspunsuri pline de sudoare și de sânge. Am și eu câteva întrebări în viața asta și am să mă lupt pentru răspunsurile mele.

Vreau să depășesc momentul critic în care ne aflăm, când vina a devenit ceva străin de noi și o aruncăm orbește oriunde doar ca să ne autospovedim. It’s all in your head. Iar dacă totul este in mintea noastră, de la noi pornește vina si o dată ce accepți asta îți deschizi  mintea la schimbare. Îți deschizi mintea să poți vedea dincolo de aparențe și o dată depașite îți poți căuta sau chiar alege visele. Acceptă-ți greșeliile și cu ele îți vei crea  visele. Vise care merită cu adevărat să fie trăite.

Și nu e deloc ușor, sunt convins de asta. Dar prefer să fie greu și dulce, decât ușor și fără gust în final. Ce satisfacție poți avea de la un lucru care îl obți ușor?! Ce bucurie îți poate aduce acel lucru?! Ceva de moment, ceva de duzină care palește în timp. Este timpul să sap prin mucegai, după optimism și viitor.

image

Rezervor de fericire

Vad impanzit oceanul vietii cu ancore care mai de care, impodobite cu drama si care involbureaza apa. Pentru ca multi ne agatam mintea si sufletul de lucruri triste, pesimiste, care nu fac decat sa ne murdareasca linistea. Dar nu este totul pierdut, ba dimpotriva lucrurile tind sa mearga spre bine, daca gandesti in acelasi fel, optimist si bine.

Tot mai tare cred in acest rezervor de fericire. Echilibrul vietii nu face decat sa actioneze intr-un mod logic neavand vreun beneficiu, nefiind subiectiv si niciodata cu un scop anume. Echilibrul vietii este fix.

Si incepem sa impodobim viata cu drame, cu sacrificii, cu suferinte. Dar nimic nu este intamplator. Incet fiecare lacrima curge si incarca acest rezervor de fericire. Pot sa il compar cu o plasa de protectie care prinde fiecare sentiment fricos si neadaptat la viata asta complicat de frumoasa. Il prinde intr-o imbratisare si il protejeaza pentru ce urmeaza, iar atunci o sa fie pregatit. Curajul este indrazneala de a incerca cand lumea spune ca nu are rost. Totul are rost.

Am fost surprins de momentul acela si inca sunt. Este exact ca un corp insetat pentru care apa are gust angelic; este ca o victima torturata tanjind dupa o sec de odihna; este vorba despre acea senzatie ca nu vei mai putea descoperi fericirea vreodata si totusi viata te surprinde si iti ofera exact fericirea pe care o meriti. Pentru ca o data deschis acest rezervor de fericire o sa compenseze pentru toate lacrimile care au curs.

Pana atunci trebuie sa ne antrenam mintea sa deseneze in culori…
Pentru ca ea inca nu stie ce sa picteze… Tristetea indurata sau fericirea traita… 

Invenție

20130922-142614.jpg

În aglomerație, alături de minți geniale, devenite mediocre în era asta care se plictisește repede, este atât de greu să ieși în evidență și din tipare, când nebunia este strâns legată de prostie și este prea aproape de normalitate. Tot mai mult cred că echilibrul duce la raritate și în curând la ceva mistic. Cei care rămân nemuritori în gândurile oamenilor sunt cei care au știu când să fie nebuni și când să își protejeze nebunia

Am început munca la un dispozitiv revoluționar, nu pentru că aș fi vreun instigator, dimpotrivă, îmi place cuvântul ăsta și sper să schimb ceva. Încep să nu mai cred în revoluția unui popor, pentru că refuz să gândească altcineva pentru mine. Un popor moare pentru suferința adunată peste ani și ca „trofeu” apare un lider dresat de minții luminate, lăsând resturi la restul cu mintea întunecată. Înainte primeam cu porția, acum primim resturi. Și ne mai mirăm de ce majoritatea părințiilor noștri își administrează zilnic, orbește, frică, cu mintea întunecată treptat, mai tare și mai tare. Uite de asta cred cu tărie în revoluția interioară, individuală. De asta vreau o mulțime de revolunționari cu motivație interioară, decât o mulțime ce impune motivația.

Invenția are un singur scop și întrebuințare. Poate să administreze un șoc de câteva secunde, care perminte celui șocat să gândeasca limpede și să realizeze ce trebuie să schimbe la el să fie bine. Să se șocheze pur și simplu de faptul că totul era sub ochii lui, conduși din păcate de o minte oarbă. Șocant, nu!? 

uăR (english please)

20130903-142538.jpg

Ridicată la rang de anomalie printre tinerii din ziua de azi, frica, este tot mai întâlnită în rândul celor din generația trecută. Dar trebuie să existe un echilibru, normal. Iar când spun anomalie, mă gândesc la toți cei care au un mod diferit de gândire, față de tiparul mai mult sau mai puțin impus de așa zișii conducători capabili. Este rău să fi altfel, să ai o gândire liberă, pentru că asta duce la discomfort în rândul majorității, iar în concluzie apare frica aia de noutate. Dar nou înseamnă să încerci, nou înseamnă să crezi, nou înseamnă să vrei, nou înseamnă progres. Și cum poți schimba frica asta care ne sufocă!? Schimbând majoritatea! Doar așa putem să motivăm tineri inteligenți să ajungă în postura unui om care poate schimba ceva. Degeaba îl pui pe copil la colț când „boacăna” lui nu este decât un efort pentru o viitoare capodoperă de artă, degeaba închizi gura și în același timp mintea unui tânăr când el nu vrea decât să demostreze că se poate mai mult și să ajute la dezvoltare, degeaba cataloghezi oamenii diferiți de tine ca fiind nefolositori, pentru că tot ei îți vor demostra contrariul și tot ei răspândesc în jur idei care duc la succes până în momentul în care, el, va fi în costum ca și tine, doar că acuma tu vei fi cel care caută aprobare.

Ăsta, de care ne putem lipsi, cum zic uni și alți, poate fi cel care ne lipsește. Unul singur poate schimba mult, nu multe și nu la vedere, dar poate face ca evoluția să vină din interiorul fiecăruia. Da, uite că treptat și sigur poți schimba majoritatea, cum au făcut-o alți diferiți ai vremii la rândul lor. Important este să nu vrei schimbarea, important este să vină ca o necesitate, important este să nu forțezi noutatea, pentru că original ești atunci când gândești altruist și arăți cea ce alți vor să vadă și nu au văzut până acuma. Nu contează cât de tare șochezi la început, contează doar cum reusești sa te redescoperi în ceva ce șocheaza mereu. Degeaba aprinzi un foc imens dacă nu ști cum să îl ți aprins atât cât trebuie. Este frumos să poți fi tu însuți, într-o lume în care trebuie să fi exact ce nu ești. Încercă să dezamagești majoritatea oarbă și poți ajunge să și surzești aceeași mulțime cu un sfat numai bun de urmat.

Un singur sfat poate încuraja un fricos, poate înveseli un trist, poate îmbărbăta un amărât, în același timp. Pentru ca toți, la un moment dat avem nevoie la frizer și cum zice el zic și eu, capu sus!

Nu e totul asa RĂU precum pare…
E doar majoritatea și se preface…
Ține de fiecare dintre noi cum facem…
Să avem mâine în dar un zâmbet și să-l desfacem…

Frumusetea, poate si ea sa fie lenesa

… Privesc, in prima faza uimit, acest tablou atat de cunoscut mie, chiar si in cele mai mici detalii. Pentru ca in mintea mea am fost captiv ani de zile, intr-o pivnita intunecata, eu, o panza galbuie si tot ce am nevoie sa pictez firicel cu firicel de culoare din aceasta imagine. Si vad acelasi pat imens, dar potrivit pentru oricate persoane s-ar aseza pe el. Pentru ca are ceva magic, este atat de mare cat cere ocupantul. Te imbratiseaza cand ai nevoie de asta, iti da spatiul necesar cand te sufoca vreun gand si te adoarme cand ai cel mai mult nevoie de asta, chiar si in momentele cand crezi ca nu vei putea adormi vreodata. Este atat de convenabil incat daca inconvenabilul orgolios si badaran pana in maduva oasele, ar da buzna in camera asta, s-ar scuza politicos incuvintand din cap cu iz de sclavism, in timp ce paraseste incaperea. Pe langa aerul asta atat de linistitor si plin de incredere, si cand crezi ca mai bine nu se poate, automat dupa aceste vorbe parca este de la sine inteles, ca in filmele de duzina, ca urmeaza mai bine.
Cand peste panza am asternut baza, sufletul, toata dorinta, tot entuziasmul meu, urmeaza culoare. Si oricat de cunoscut mi-ar parea, ochii incep sa imi straluceasca de incantare, vazand zecile, poate chiar sutele de perne colorate, asezate care mai de care mai original si intr-o imagine de ansamblu totul este imprastiat metodic-calculat.
Si parca fiecare perna are povestea ei, este nevoie doar de o gura sa povesteasca urechilor dornice sa asculte. Asta e locatia… Nimic special pana acuma… Poate putin! Haha 🙂

Si cand credeam ca nu exista vreo culoare, vreo nuanta care sa lipseasca din tabloul asta, totusi ceva lipseste. Lipseste putin roz nedefinit, putin roz care se naste cu ganduri, vise, stari, dorinte, fericire, dor, asteptare, nerabdare, catre o prima intalnire. Ca doar asa dai nastere unei culori total necunoscute. Noi ca oameni, suntem colorati de o infinitate de nuante, iar fiecare emotie se imbraca in exact culoarea pe care o alegem noi. Am gasit si nuanta care lipseste, prin rabdare insistenta am dat nastere la un „stalker” eficient care nu sperie victima, o atrage. Si acuma ca in capodoperele cu actori celebri, filmul se termina parca rupt din mintea unui regizor de nota zece. Eu sunt victima, si agatat de culoare, de frumusetea ei, nici macar nu ma zbat, imi place, rasuflu usurat. Asta este frumusetea… Continuam!? Cu siguranta! Haha 🙂

Poti sa ii spui rascumparare, desi nu este, pentru mi-a placut sa fiu o asemenea victima. Poti sa ii spui mai degraba rasplata, dar nici asta nu poate fi. Ii spun exact pe nume, acceptare. Accept culoarea, ii ofer patul si sutele de perne colorate si o privesc cum se contureaza, lenesa in ele. Aceasta este frumusetea care sta in ochii privitorului… Se contureaza imaginea si la noi!

Eu doar am povestit cum frumusetea mea, sta in privirea mea. Iar frumusetea asta si-a gasit loc perfect in ochii mei. Si sta comod, acolo pe patul acela imens, cu perne colorate, lenevind.

Mustrare

20130407-175421.jpg

Nu se poate sa il prinzi de mana calm si nu poti nici sa il capturezi, este de necontrolat printre noi, oameni lipsiti de adevar.
Adevarul e intodeauna la mijloc, aici jos la noi, printre noi prafuit de pamant.
Pamant murdar ce naste floare curata, o anomalie de adevar mijlociu.
Intr-un continuu echilibru pasim, de la mandrul care priveste cerul, impiedicat apleaca privirea; de la timid privind pamantul, care picurat din cer spre cer priveste; la cel cumpanit care priveste orizontul in toata splendoarea lui, oglindinta din cer spre pamant si viceversa. Ca mult mai seamana fiecare unduire de deal cu norul de deasupra lui. Nu ma mint, doar privesc dincolo de limitarea din mine.
Ce cale de mijloc!? Ce numitor comun!? Basmele sunt palitoare pe langa aceste lucruri, acum si aici. Daca vrei intelegere renunta sau asteapta(facand) sa renunte. Si zambeste in contradictoriu cu mustrarea pe care ti-o faci singur.

Mustrariile mele sunt cele care ma ridica, sunt cele care ma edifica si ma repet, pentru ca atunci cand iti gasesti optimismul in ceva, trebuie sa il inveti. Am parte de mustrari in viata mea acum, poate maine, sigur mai incolo, dar le imbratisez cum imi place mie.
Cu o privire strasnica si o atingere zdravana, cuceresti si o inima impietrita.

Nașterea

* Sunt cu gândul îmbrățișat de imaginație să pot povesti nașterea mea.

 

Dintr-un obiectiv și calm exterior văd, încă de la început, un secret al vieții, care îmi promite în tăcere, că este și va fi sprijinul meu până la ultima clipire. Acesta este echilibrul. Văd totul pintr-un vals al împlinirii și al suferinței, în care fiecare pe rând se calcă pe picioare, pentru că în lipsa perfecțiunii din viața asta, au un mod ciudat de a contrazice asta și o fac în mod egal, pas cu pas. Și toată gălăgia asta agreabilă care subliniază momentul, nu face decât să întărească acest echilibru, într-o puternică ironie.

Este ironic cum suferința aia, eu zbierând pur și simplu, se manifesta disperat din toți nervi mei și tot odată aduce fericirea celor din jurul meu, acea împlinire de care vorbeam. Și mi-ar placea să pot zbiera și acum până îmi cedează laringele. Gata să sacrific superiorul corzilor vocale, pentru a putea oferi acea fericire pură, chiar si pentru un singură persoană simplă, o singură secundă, o singură și ultimă clipire.

Sunt zâmbetele și fericirea celor care mi-au dat viață. Și cum să guști fericirea, dacă nu prin uciderea temporară a fiecărui simț, lasând doar mintea să simtă cu toată capacitatea ei, să gestioneze și într-un final sa redreseze fiecare placere, fiecare mică doză în zonele afectate, în zonele unde avem nevoie fiecare cu disperare. Atunci este momentul cănd în lipsa oricărui simț, pleoapele se dau bătute, și clipim, gustăm, trăim fericirea. Acea clipire este concomitentă cu atingerea buzelor mele una de altă, pentru că am incheiat acea disperare gălăgioasă, cu la fel de mult calm. Cum o mână spală pe alta și vice versa, așa și fiecare suferintă aduce după sine pe atât de multă fericire. Echilibrul, prima mea lecție de viață, întipărită în subconștientul meu abia născut și neatins.

Toată siguranța mea de după scutul acela natural, pântecul mamei mele, nu face decât să pregatească atent prima lecție de realitate și să o facă mult mai dură. Stateam bine așezat, foarte comod și nu duceam lipsă de nimic. Eram atât de bine înteles și nu trebuia să spun nimic, pentru că mintea îmi permitea să cer, să refuz, să decid. Dezmierdat cum eram, nu puteam decât să ma afund în plăcere. Și în momentul în care ochii mei s-au deschis, mi-am dat seama de un lucru. De la mine, în viața asta, toți o să poată găsi în mine sprijin și ajutor, să primească toată inima mea și toată mintea mea, chiar dacă pentru puțin timp, pentru că legat niciodată nu o să pot ajunge. În momentul eliberarii de mama mea, acel gând mi-a dăruit forțat frica. O primă emoție, pură, puternică și cea mai primară emoție, care ma întărit din prima clipă, ma pregătit și încă în momentul ăsta o iubesc. Este dulce și după toată nebunia, mă face să zâmbesc. Adorm.

 

Suferință

20130125-211013.jpg

E ciudat cum aceasta te invaluie si tot odata cu aceasta imbratisare, ironic fel de calduroasa ca o imbratisare primita de la o persoana iubita, pentru ca te ia cu caldura si transpiratie cand simti durerea, ea este cea care te invata si iti povatuieste atat de calm cum sa ajungi la dulcele acela numit fericire. Si nici nu trebuie sa fi pregatit pentru asa ceva, nu trebuie sa fi obisnuit cu asa ceva, cum multi dintre oameni nu sunt de fapt obisnuiti cu fericirea, dar cu siguranta ne-am descurca de minune sa o descurcam si sa o gustam felie cu felie pura.

Ma doare, dar cu siguranta micile impulsuri de chinuiala nu fac decat sa ma ridice in inaltime, in altitudine spre acea beatitudine pe care o visam in fiecare secunda cand viata ne pune la incercare.

Ma doare, dar nimic nu ma incanta mai mult de cat acea pufaiala puternica in momentul in care durerea te suprinde chiar si atunci cand esti atent si pregatit pentru ea. Este o emotie care intotdeauna te ea prin suprindere. Si ador lucrul asta, nu sunt genul care sa primesc cadouri, dar aceasta suprinza ma subjuga intr-o asemenea placere nebuna, pentru ca trebuie sa fi nebun, ca sa vezi suferinta aceasta fizica ca pe o placere, un drog care iti intra in vene si parca rasfata clocotitor fiecare nerv. Hmm, ce bine e… 🙂

Ma doare, dar acuma suferinta stie exact ce trebuie sa atinga, ca acel impuls cinic sa te doboare, sau macar sa incerce fara scrupule sa o faca. Asta este suferinta psihica, spirituala, puternica, eficienta si trage exact sforiile care trebuie, sa ridice cortina unde fiecare dintre noi, sa interpretam scena in care ne prabusim in fata ei, in fata suferintei inventate chiar de noi intr-un mod sinucigas. Dar nu renunt asa usor, stiu exact ca e doar o viclenie bine pusa la punct. Dar gata, un zambet e doar o buna garda in box, o buna preluare in fotbal, un bun start in atletism si un bun exemplu ca poti trece peste. Zambetele de care nici macar nu ne dam seama, zambetele fara motiv, sunt cele care ne tradeaza slabiciunea si sunt cele care ne arata ca se poate.