După impuls…

image

Haideți să facem un experiment…

Spune, scrie sau  fă orice altceva care să iasă din tiparul zilnic, al tău… De fapt nu este tiparul tău, pentru ca în realitate suntem conduși de același tipar, în spatele căruia stă un creator pierdut de mult însă care își lasă amprenta și astăzi asupra tuturor.

Deci, fă orice care pare ne la locul lui în primă instanță și vezi cum lumea se pierde, își pierde sprijinul mental cu care își menține starea aia de somnolență psihică latentă. Căci tot ce pare diferit trebuie respins, nu?! Cel puțin asta simțim noi sau ne mințim că așa este. Ca doar adevărul nu este decât ceva maleabil, pe care îl poți transforma așa cum îți este ție mai comod.

Oameni reacționează impulsiv, fără să gândească, fără să înțeleagă, pentru că tot ce ne înconjoară ne spune cum sa gândim, cum să vorbim, cum sa ne comportăm în mediul social. Este o spălare de creiere în masă. Ăsta este cel mai mare act terorist posibil. Un măcel, pur și simplu la nivel spiritual, pentru că așa și este, ne fură și spiritul, iar fizicul cedează și el într-un final. Un terorism modern pentru cea mai mare „religie”, puterea!

Când judeci fără cunoștință de cauză, este ca și cum ai gusta puțin din putere. Și este dulce, știu. Îți place să fi, chiar și pentru câteva clipe, mai presus de toți, să îi poți critica, să te simți superior. Când de fapt ești pierdut în jocul ăsta pe care, vrem nu vrem trebuie să îl jucăm. Însă dacă asta înseamnă social astăzi, prefer sa fiu rezervă, să stau cât mai mult să privesc, să învăț și să fiu nevoit să ma joc doar atunci când chiar pot schimba ceva.

Dacă s-a înțeles ceva, ma foarte bucur… Dar făcând abstracție de tot ce am zis, vreau doar să spun că e momentul ca toți cei care se simt goi pe dinăuntru, să își pună întrebări și să caute răspunsuri la ele. Citește omule, nu lăsa pe alți să gândească pentru tine…

Este nevoie să descoperi cuvinte multe, așezate cum trebuie, ca să îți poți concepe propriile păreri!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s