Când pașii trădează

Când pașii pe care trebuie să îi faci trădează,
Corpul înaintează, mintea și sufletul stagnează.

.

Când pășești desculț ești gol indiferent de haină,
Goliciunea te face liber, mai plin lăuntric și fără rană.

.

Când mersul prin întuneric îmi luminează mintea,
Cuvintele îmi sunt lumânări care îmi arată calea.

.

Când m-am rînduit cu noaptea și totul îmi este umbră,
Corpul rămâne camuflat, dar ochii nu lasă nimic să moară.

.

Când pașii pe care trebuie să îi fac mă liniștesc,
Scriu trăgând pe nas raze de lumină. Acum doar citesc!

.

Tu?!

Reclame

Nu doar jumătate

Tu nu ești jumătatea mea…
Pentru că ești mult mai mult de atât…

Nu ești doar un sprijin pentru tot ceea ce fac; ești fundația care îmi dă forță să rezist. Nu ești doar cea mai bună prietenă, la care îi spun absolut tot ce mă doare; ești psihologul care îmi limpezește mintea când nimic nu are sens. Nu ești doar iubita care îmi îndulcește viața; ești singura care îmi oferă orgasmul de care am nevoie și de care am rămas dependent. Nu ești doar soția care mi-a dat cel mai frumos copil; ești mama care îl va crește în așa fel încât o să mă facă cel mai mândru tată.

Pentru că ești totul…
Nu doar jumătate

Al tău 

Corpul șoptește doar cu chiu

Unu noaptea, prea târziu. 

Trup trudit, dar încă viu

Sunt al tău doar asta știu. 


Mintea se ceartă într-una,

Că n-are somn și-a cui e vina.

Creier impulsiv, bandajează rana

Cand îți iau în palme mâna.


Sufletul îngână,

Tot ce simte și poate să spună,

Inima nu știe, dar tu o faci bună, 

Pierdută în așternut, noapte bună.

Să iubești

Să iubești omule!

Există o balanță când vine vorba de rău și bine. De asta avem nevoie sa iubim, mai ales acuma când farfuria unde se așează răutatea este sprijinită de pământ. Trebuie să echilibrăm balanța.

Este necesar să iubim și chiar dacă ar trebui sa vină de la sine, momentan trebuie să forțăm sentimentul. Este atât de simplu să faci bine, pentru ca avem în sânge asta. Astăzi, lucrul simplu este atât de greu de înțeles și de făcut pentru că raritatea simplități în viața asta grea si complicată, este iluzorie. Și ne avântăm cu atât de multă încredere și energie în complicare, încât ajungem să ne pierdem fiecare strop de optimism.

Totul pare greu de întors, ca un măgar încăpățânat. Dar este important să avem răbdare, să ne hrănim sănătos gândirea și contrazicem evidentul. Printre cele mai frumoase lucruri în viața asta sunt realizările, laudele care vin odată cu ele și mândria care pe lângă faptul că o guști și tu, o oferi și celor dragi ție. Dar cu toate astea sunt de părere că bunătatea nedeclarată, este cea mai satisfăcătoare realizare personală. Când poți să iubești fără să aștepți ceva in schimb și prin asta să poți ajuta pe cineva, este cel mai de preț sentiment pentru mine. Provoc pe toata lumea la jocul ăsta. Da, cred ca putem să fim oameni buni și să ajutăm, dar de iubit cu adevărat, putem iubii în viață doar o mână de oameni. Dar asta nu diminuează cu nimic din satisfacția pe care o primești atunci când iubești un „străin”, fără să aștepți nimic în schimb.

Cred în egalitate, cred că există oameni buni, cred în schimbare, cred în iubirea fără margini, chiar și acuma când suntem îngrădiți în propria gândire.

Să iubești omule, că nu te costă nimic!

După impuls…

image

Haideți să facem un experiment…

Spune, scrie sau  fă orice altceva care să iasă din tiparul zilnic, al tău… De fapt nu este tiparul tău, pentru ca în realitate suntem conduși de același tipar, în spatele căruia stă un creator pierdut de mult însă care își lasă amprenta și astăzi asupra tuturor.

Deci, fă orice care pare ne la locul lui în primă instanță și vezi cum lumea se pierde, își pierde sprijinul mental cu care își menține starea aia de somnolență psihică latentă. Căci tot ce pare diferit trebuie respins, nu?! Cel puțin asta simțim noi sau ne mințim că așa este. Ca doar adevărul nu este decât ceva maleabil, pe care îl poți transforma așa cum îți este ție mai comod.

Oameni reacționează impulsiv, fără să gândească, fără să înțeleagă, pentru că tot ce ne înconjoară ne spune cum sa gândim, cum să vorbim, cum sa ne comportăm în mediul social. Este o spălare de creiere în masă. Ăsta este cel mai mare act terorist posibil. Un măcel, pur și simplu la nivel spiritual, pentru că așa și este, ne fură și spiritul, iar fizicul cedează și el într-un final. Un terorism modern pentru cea mai mare „religie”, puterea!

Când judeci fără cunoștință de cauză, este ca și cum ai gusta puțin din putere. Și este dulce, știu. Îți place să fi, chiar și pentru câteva clipe, mai presus de toți, să îi poți critica, să te simți superior. Când de fapt ești pierdut în jocul ăsta pe care, vrem nu vrem trebuie să îl jucăm. Însă dacă asta înseamnă social astăzi, prefer sa fiu rezervă, să stau cât mai mult să privesc, să învăț și să fiu nevoit să ma joc doar atunci când chiar pot schimba ceva.

Dacă s-a înțeles ceva, ma foarte bucur… Dar făcând abstracție de tot ce am zis, vreau doar să spun că e momentul ca toți cei care se simt goi pe dinăuntru, să își pună întrebări și să caute răspunsuri la ele. Citește omule, nu lăsa pe alți să gândească pentru tine…

Este nevoie să descoperi cuvinte multe, așezate cum trebuie, ca să îți poți concepe propriile păreri!

Catușele de astăzi

image

Chiar și astăzi, de fapt mai degrabă astăzi, suntem predispuși să ne creem obstacole singuri. Ne dorim competiție din orice, pentru că în mintea noastră vedem o recompensă la sfârșit. Deși o recompensă fizică de orice fel ne bucură atât de puțin încât o uităm la primul gând diferit. Este nevoie multă de recompense sufletești, care să rămână, care să schimbe ceva in noi.

Oferă ceva fără să aștepți ceva în schimb, încearcă să vorbești cu un om fără să-l judeci, fă lucruri care trebuie făcute pentru ca în sinea ta simți că așa este bine. Mintea ne spune exact ceea ce trebuie să facem, iar mulți sunt cei ce nu ascultă de ea și încet, încet înebunesc. Un nebun nu este decât un om certat cu el însuși.

Odată ce încetăm să mai credem în noi ajungem să facem lucruri care nu ne caracterizează, dar creează alt caracter care ne va caracteriza contrar conștiinței care se împotrivește. În ziua de astăzi avem atâtea cătușe imaginare încât parcă sunt la modă și ne asortăm cu ele. Pentru că ești încătușat atunci când judeci un om înainte să îl cunoști, când îl critici pentru ceva ce poate tu nu ști ce înseamnă. Ești încătușat atunci când un simbol te orbește și te face să tânjești după lucruri de care pur și simplu nu ai nevoie. Nu este nevoie de o apocalipsă, un virus, sau mai știu eu ce alt eveniment să ne arate că de fapt suntem deja niște zombi. Suntem niște zombi încă la modă, orbi, încătușati care încă nu știm ce anume ne dorim.

Dar se poate să avem în buzunar cheia. Că tare frumos este sentimentul acela de a găsi cheia în buzunar când ai crezut pentru un moment că ai pierdut-o. Asemenea este și pentru suflet, pentru minte, pentru mine, pentru tine. Descoperă-ți omulețul interior și împrieteneștete din nou cu el. Medicamentul pentru minte și suflet este conștiința!

Destin cu forța

image

Destin?!
Cuvântul nu își mai arată forma de ceva vreme. Destinele din ziua de astăzi sunt fabricate. Destinele de altă dată au fost furate, iar multe dintre ele sunt modelate încă și astăzi. Este exact ca la fierărie, se lovesc destine, poate rezistă sau poate nu. Metoda funcționează, demoralizează mintea și sufletul, iar oamenii își pierd speranța. Iar curajul de care ai nevoie să pășești pe drumul tău lipsește și ajungi pe canapele privind la sticla colorată sau în nuanțe de gri, spre noul tău destin fabricat. Cumpăra asta! Crede! Fă! Iar noi facem.
Avem încărcătoare pe post de lese și telefoane pe post de stăpâni. Iar imaginea unor oameni zâmbind cu ochii în telefoane este sinistră. Exact cum sunt și eu acuma când scriu asta. Un alt sinistru oarecare, într-o lume lipsită de eroi. Eroii sunt în umbră, deoarece falsitatea face paravan, iar lumina se irosește.
Aștept doar să se umple paharul, pentru ca atunci o să fiu pregătit să ajut eroii sa ajungă la lumină. Doar ei sunt cei care pot schimba ceva. Oameni care au curaj să gândească dincolo de lovituri, oameni care pășesc în față când sunt trași înapoi, oameni care aprind speranța într-o minte confuză prin simple cuvinte. Așa că schimbă ceva, orice, nu mai sta aiurea.

Lucrurile reci și fără suflet nu au nevoie de îmbrățișări!

Beneficial handicap

Alarm! No! Alert! No! Alert! No! Sounds like the phone and I answer like I didn’t sleep at all, because maybe I wasn’t. I get dressed in a hurry with optimism, besides clothes that seem useless compared to what I have in my heart and mind. It is early in the morning, too morning and it does not matter, the effort is almost nonexistent. Walk to the so-called „justice”.

Hard road passes just like the night before Christmas gift, on childhood. I’m not at all surprised that I arrive earlier and the fresh sunshine makes me smile. I walk into the building and marveled not hear the roar of justice, not even a whisper. Not a good sign. Through security and metal detector (God how I want to be a lie detector), although daily, people are killing the justice; a kind of sport. My optimism decreases, remain without a shirt, even if I pull my sleeves to hide the ink on his arms, to be properly dressed. Ironically optimism clothes are stripped of by everything that you see around. Perhaps many people I see in black cloaks, are empty inside!?

Courtroom, a small studio with the door blocked by people who seem to have no state, they do not know whether to come or not. I think there is hope, our essence still feels what’s right and what’s wrong. A small room, full eye without the slightest order. Patch files tied up with a shredded rope and not safe, enlightened me and I explain this picture of justice. A bitter indispensable need hanging by a thread.

Files missing, pointless fees, court data spoken by a powerless voice surrounding by noise, desperate people defeated by legal terms and more injustice. The slightest comfort to anyone, be it a judge or a man with a record tied with string. It makes me sick. My stomach turn. I’m tired, I want to go out and kiss my girlfriend, family and charge me with smiles.

PS: Justice in addition to being blind is lame, what from what I see is a disability benefit.

Romania is a country indecisive, undecided people, where nothing is concrete.

Handicap benefic

Alarma! Nu! Alarma!! Nu!! Alarma!!! Nu!!! Suna telefonul și răspund de parca nici nu am dormit, pentru ca poate chiar asa a și fost. Ma îmbrac în graba cu mult optimism, pe lângă hainele care par nefolositoare pe lângă ce am în inima și minte. Este dis de dimineata, este prea dimineata și nu mai contează, efortul este aproape inexistent. Pornesc spre asa zisă dreptate.

Drumul trece greu exact ca seara dinaintea cadoului de Crăciun, pe vremea copilăriei. Nu sunt deloc surprins ca ajung mai devreme și zâmbesc pălit de soarele proaspăt. Pășesc în clădire și mirat nu aud ragetul dreptății, nici măcar o șoaptă. Nu este un semn bun. Trec de securitate și detectorul de metale(Doamne cât as vrea sa existe detector pentru minciuna), deși zilnic intra oameni și omoară dreptatea; un fel de sport. Optimismul meu scade, rămân fără cămașă, chiar dacă îmi trag mânecile sa ascund cerneala de pe brate, sa par adecvat. Ironic sunt dezbrăcat de hainele optimismului din cauză la tot cea ce vad în jur, poate din cauza asta vad mulți cu pelerine negre, oare sunt goi pe dinăuntru!?

Sala de judecata, o garsoniera mica cu ușa blocata de oameni care par fără stare, nu știu nici ei dacă sa intre sau nu. Cred ca mai exista o speranță, încă esență noastră simte ce e bine și ce nu e bine, simte ce este drept sau nu. O încăpere mica, plina ochi fără nici cea mai mica ordine. Dosarele petecite, legate cu ață și deloc în siguranță, ma lămuresc si imaginea asta îmi explica justiția. O amărâtă indispensabilă nevoie care atârnă de un fir de ață.

Dosare dispărute, taxe fără rost, sentințe date în zgomot de o voce fără putere, oameni disperați înfrânți de termeni juridici și multa nedreptate. Nici cel mai mic comfort pentru nimeni, fie el judecător sau om cu dosar legat cu ață. Mi se face greata. Mi se întoarce stomacul pe dos. M-am saturat, vreau sa ies și sa îmi sărut iubita, familia și sa ma încarc cu zâmbete.

Sentință

Amânare pe săptămână viitoare,
Haideți la garsoniera încă odată,
Poate facem dreptate. Oare!?
Nu am rămas decât cu inima și mintea pătată.

P.S. : Justiția pe lângă ca este oarba este și șchioapă, cea ce din câte vad eu este un handicap benefic.

România este o țară indecisă, de oameni indeciși, în care nimic nu este concret.