Povestirea unei imbratisari ma face sa ma dezmeticesc din orice stare as avea si sa-mi intru in rolul de povestitor-ciudatel ale randurilor care se pierd printre randuri. Sa detaliez cea ce simtim si nu se vede. Sa citesc printre randuri galagios, sa se auda macar putin, in soapta si in cea mai surda ureche.
Sa definesc totul... Vreau sa fac palpabila, imbratisarea prin cuvinte!
Si o ador…
E cel mai cald salut posibil…e atingerea absoluta, care te poate face fluturas din orice bruta ai fi… Este unul din lucrurile alea mici care dau fericire gata pentru profitare… Si profit de o imbratisare povestita, visata, gandita… Si o traiesc in subconstientul meu, asa cum stiu eu mai bine… Ca doar ma autointitulez critic de imbratisare!
Imbratisare in poezie…
Deocamdata sunt lipsit de ea,
de imbratisarea mea,
pentru ca a mea are asa…ceva…
e piperata si sarata.
Dar nu e departe, vine curand…
pentru ca fiind in pat asteptand un somn adanc,
am bratele intinse si pieptul deschis spre imbratisare…
Si aceasta imbratisare imbratisata de un gand imi da alinare!
Va imbratisez pe toti…in gandul meu…si va povestesc caldura celui mai cald salut.
Imi amintesc o imbratisare, cum toate simturile ma provoaca…simt caldura unui suflet, simt mirosul familiar al unui apropiat, simt furnicaturile placeri unui lucru facut din inima, unui lucru optimist, bun, frumos…simt denivelariile care se muleaza perfect tot timpul, peste denivelariile celui de langa mine, si fiecare denivelare asezata este doar inca o lovitura de caldura molipsitoare si datatoare de dependenta(sunt dependent de ele; imbratisarile mele)…simt forta unei apropieri si al unei acceptari…pentru ca odata ce accepti o imbratisare…fara ezitare, fara sa te retragi, fara sa o micsorezi in vreun fel…tio doresti inca odata in timp ce profiti de alta!
V-am imbratisat…in stilul meu critic de imbratisare!
