Incep, normal, cu motivul pentru care am nevoie de remediu. Desi nu cred ca trebuie sa fie vreun motiv, ca sa ai nevoie de un remediu de felul asta. Si totul e contrazicere. Amagire si placere, intr-un duel spumos. Si totul duce la un echilibru linistitor, linistea unei balante in momentul echilibrului perfect.
Obosit…dureros de obosit…dar in viata…emotia care o primim adesea, sa ne amintim ca existam…durere…dar nu doborat de ea…gasesc ascunse in mintea mea lipsita de frica de necunoscut, multe imagini, ganduri, vise…emotie…un remediu amagitor, care nu face decat sa ma relaxeze…o durere dulce peste o alta amaruie…imi da un gust placut pe buze…si astept sa deschid ochii si sa il simt cu adevarat!
Mintea ma poate face sa zbor, sa gust cel mai bun lucru din lumea asta… … Cu mintea pot crea, pot sa simt… Cu mintea fiecare poate crea minune intr-o clipita.
Si aici incepe remediul meu din seara asta…
Inchid ochi, este intuneric, ii deschid si e tot asa…totul se intampla intr-o clipa…clipa aia ce da minunea…
Sunt imbratisat de un pat imens si potrivit de moale. Si el este cel care ma ajuta si parca imi aspira prin comoditatea lui, cate un firicel de ici, cate un firicel de colo si incet incet durerea scade. Nu dispare! Fiecare lucru, din acest decor, are rolul lui in tot remediul asta.
Lumina parca se furiseaza prin colturi, dar totusi inca este intunecat, dar ochi mei nici nu vor sa vada mai mult, ajunge atat, simt exact ce trebuie sa simt si cat trebuie sa simt. Corpul imi este asaltat de atingeri false, dar sunt sigur ca ceva le provoaca, ceva este aproape de mine si ma atinge amagitor, falsificand atingeri care mai de care mai placute.
Si toata sarada asta se incheie cu primul sarut, care imi atinge ceafa. Tremur tot! Ceva ma sperie, o emotie pe care o ador…(vreau sa ma sperie viata asta atat de placut, incat sa cad intr-o transa de tremurici plini de anisori fericiti)…si simt ca inebunesc, mintea imi joaca feste!? Este adevarat sarutul!? Sau creez minuni!?
Si de la al doilea sarut, al treilea sarut, al patrulea sarut…in jos…nu mai imi este frica…imi las curajul la carma si el imi inchide ochi si pune carbuni pe foc…si o iau la vale, cu emotiile…orice ar fi…acuma nu mai imi apartin mie…apartin buzelor ce ma saruta!
Remediul, se raspandeste, prin vene, prin tot corpul…si durerea dispare…in timp ce buzele saruta, saruta, saruta repetat…incat saruta si sarutare de dinainte. Buzele urme-mi lasa…si simt cum picioarele ma lasa…Chiar daca eu stau intins…in patul meu imens, nu mai rezist.
Si spatele meu este doar pe post de ajutor, datator de elan de continuare. Amgitoarele sarutari, prind curaj si naturalete, si ajung sa ma miste fizic si psihic. Sunt o papusa, iar sforiile sunt trase haotic sau poate prea calculat incat sa imi dau seama ce urmeaza. Si nu imi pasa, ma lasa in voia lor, a buzelor. Si ridica cate o sfoara pe rand, una cate una, si ajung unde vor ele…sa ridice!!! Si cu fiecare sfoara ridicata…eu doar ma amagesc mai mult si mai mult, picioarele se relaxeaza, fudul la fel…dar toate au tresariri nebune de moment, o incordare fricoasa, de cea ce urmeaza. Spatele ramane incordat, abdomenul la fel…sunt pregatit…
Ochi sunt tot inchisi…nu ii deschid…intind mana…imi ating noptiera…simt BB-ul meu…imi dau seama ca ma joc cu gandul…e timpul sa adorm.
…
Ochi sunt tot inchisi…nu ii deschid…intind mana…si simt si eu “remediul meu”… E timpul sa-mi continui jocul…
Un remediu amagitor…numai bun de somn usor! 
