Și mă găsesc câteodată, printre firmituri și încep să lovesc, odată una, odată alta. O fac haotic, dar pentru mine totul are logică, lovind o firmitură, o fac cu gândul de a ordona totul într-un final. Un final ordonat, dar perfect în neorânduială, ironic sună, dar ironia are gustul dulce. Căci finalul meu este ca o aliniere la ora de educație în clasa întâi, iar toata lumea, copii mei, defecte si calități, chicotesc în cor și sună dulce.
Orice întâmplare din viața asta lasă firmituri din gânduri, ca și frazele, propozițiile, cuvintele, literele unei cărți proaspăt deschise, care se împraștie. Și e de datoria noastră să știm cum să le culegem și să facem cea ce este bine cu ele! Vreau ciripeală de fericire în gânduri, așa că iau firmiturile mele și le arunc în gura inimi, să ciripească…
Și mă găsesc adesea printre ele,
Cuvinte, sentimente, gânduri, firmituri, oricum le-am numi, toți plutim adesea printre ele și doar noi alegem dacă să stăm ascunși în colț așteptând. Așteptând să se așeze lângă noi ceva, orice, să zicem: ” lasă că e bine și așa! ” . Dar nu e bine așa, degeaba așteptăm cu toți să se așeze și lângă noi un strat de zăpada bună, că instantaneu cu ochi mari și fierbinți de lacomi topim totul in jurul nostru.
Și mă găsesc adesea mulți, un visător, un imatur, un damblagiu de vise deșarte,
Visele deșarte, bâlbâite de mine, chiar daca sună ciudat devin realitate în cele mai simple lucruri și zâmbesc. Iar chiar dacă sună ciudat, este doar bâlbâiala unui motor de energie, un efect sonor plin de ambiție, suferință și sudoare. Ăăăăă… ăăăăă… cum să zic… ști?! eu… ăăăă… continui să dau la manivelă și îl pornesc…
Mă găsesc printre litere, și am pornit spre găsirea altor litere, să formez propoziția vieți…
Like this:
2 bloggers like this post.
